Accident de muncă pe Platforma Petromidia din Năvodari

Un muncitor a murit, săptămâna trecută, pe Platforma Petromidia, în urma unui accident de muncă. Bărbatul a căzut în gol de la 13 metri înălțime. Inspectoratul Teritorial de Muncă a deschis o anchetă.

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, angajat al unei societăți care își desfășura activitatea pe platforma Petromidia, a murit, după ce a căzut de la nălțimea de 13 metri. Accidentul de muncă s-a produs vineri, 7 iulie, când muncitorul Cornel Jianu se urcase pe un rezervor pentru a verifica instalațiile pe care le avea în întreținere.  Potrivit unor surse, bărbatul a urcat pe o scară de acces pe rezervor și a încercat să treacă pe sub o balustradă pentru a ajunge la generatorul de spumă în vederea verificării acestuia, iar la un moment dat s-a dezechilibrat și a căzut. Cadrele medicale sosite la fața locului au efectuat protocoalele de resuscitare, însă degeaba. În final, nu au putut face altceva decât să declare decesul.  Bărbatul a lăsat în urmă  doi copii minori. Inspectoratul Teritorial de Muncă a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului și dacă au fost respectate normele de protecție a muncii.

Sursa: http://www.tvlitoral.ro/accident-de-munca-pe-platforma-petromidia-din-navodari/

Comentarii