Anchetă finalizată la creșa din Năvodari

Creșa nr. 20 din Năvodari a ajuns în atenția opiniei publice în urma acuzelor aduse de către părinți unor angajate ale acestei instituții. Mai exact, o îngrijitoare și o infirmieră sunt învinuite de adulți că i-ar fi agresat verbal pe micuți. Minorii au puțin peste doi ani și jumătate.

Faptele au ieșit la iveală după ce un părinte a montat un sistem de înregistrare audio în hainele copilului său. Acesta a mers la poliție și a pus la dispoziția oamenilor legii materialul audio prin care susține reclamaţia de rele tratamente şi agresare a copiilor în timpul programului de la creşă.

„Se fac toate demersurile pentru lămurirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.

Polițiștii s-au deplasat la creșa din Năvodari, de unde au ridicat și înregistrările de pe camerele video.

Ancheta demarată de polițiști a ajuns și în atenția Primăriei Năvodari, de care aparține creșa. Instituția edilului a demarat procedura de cercetare disciplinară a persoanelor implicate, conform prevederilor legale în vigoare.

Incidentul petrecut la Creșa nr. 20 din Năvodari este unul izolat. Comunitatea nu s-a mai confruntat cu astfel de situații până în prezent.

Comisia de cercetare disciplinară din cadrul aparatului de specialitate al primarului a analizat și a dispus măsurile care se impun, conform Codului Muncii.

Ȋn data de 10 mai 2019, a fost finalizată cercetarea disciplinară prealabilă a angajatelor implicate ȋn incidentul de la Creșa nr.20 Năvodari. Vinovatele au suportat consecințele faptelor săvârșite. Atât infirmiera, cât și îngrijitoarea au fost sancționate cu desfacerea disciplinară a contractelor individuale de muncă, iar directoarei centrului i-a fost aplicată măsura avertismentului scris.

Autoritățile locale sunt conștiente de efectele nefaste pe care astfel de comportamente ale adulților le au asupra personalității minorilor și sunt interesate de asigurarea unui climat sănătos de creștere a copiilor. De aceea, ȋn cel mai scurt timp, se va proceda la luarea unor măsuri pentru o mai bună organizare, control și verificare a activității ȋn cadrul Creșei nr. 20, pentru prevenirea altor incidente nedorite.

Primăria din Năvodari a mai precizat că este deschisă în relația cu părinții copiilor și orice sesizare va fi analizată riguros, pentru a preîntâmpina alte situații similare.

Sursa: https://www.tvlitoral.ro/ancheta-finalizata-la-cresa-din-navodari/

Comentarii