Centenarul Marii Uniri, sărbătorit la Troița din centrul orașului Năvodari

Locuitorii orașului Năvodari sunt invitați să ia parte la sărbătoarea Zilei Naționale a României. Anul acesta este unul special, în care marcăm Centenarul Marii Uniri.

În 2018 se împlinesc 100 de ani de la unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Țara Mamă, România (1 decembrie 1918).

Primăria Năvodari precizează ca sâmbătă 1 Decembrie, evenimentele vor începe la ora 14:00, la Troița din centru. Aici va avea loc un program artistic prezentat de copiii de la școlile din oraș și va fi prezentată o scurtă incursiune în istoria României. Oficialitățile locale vor ține discursuri și vor depune coroane de flori.

Sărbătoarea va fi completată de o impresionantă paradă militară și o surpriză pentru locuitorii din Năvodari prezenți la eveniment.

”În unire stă puterea! Noi ar trebui să știm asta cel mai bine conviețuind în pace în Năvodari, chiar dacă am fost dintotdeauna un mozaic etnic și cultural. A venit vremea să sărbătorim un secol de când România are aceleași granițe. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să lăsăm de-o parte toate diferențele și să ne apropiem, pentru că împreună suntem mai puternici și putem construi pentru încă 100 de ani de acum încolo! Vă aștept cu drag, sâmbătă 1 Decembrie, ora 14:00, la troița din centru, să cinstim pentru trecut și pentru viitor! La mulți ani România!” a postat astăzi primarul Florin Chelaru pe pagina sa de Facebook.

Comentarii