Fanfara Muzica Apelor concertează la Năvodari

Fanfara RAJA Muzica Apelor susține în această perioada concerte în diferite locații din județul Constanța.

Iubitorii muzicii de promenadă se vor putea bucura de vibrațiile alămurilor preț de aproape o oră, timp în care instrumentiștii profesioniști vor îmbina în mod armonios binecunoscutele marșuri militare cu ritmuri de vals, folclor stilizat, jazz și alte melodii ritmate din repertoriul național și internațional.

Așadar, constănțenii și turiștii, aflați în această perioadă pe litoral, sunt invitați să asculte și să le pătrundă în suflete acordurile fanfarei Muzica Apelor.

Programul concertelor pentru perioada imediat următoare va fi următorul:

  • Sâmbătă, 21 august 2021, ora 19.30: Piațeta Casei de Cultură din orașul Năvodari
  • Duminică, 22 august 2021, ora 19.00: Faleza Cazinou din Constanța

Luna aceasta Fanfara Muzica Apelor a mai susținut spectacole pe platoul din fața Primăriei Constanța, în Portul Turistic Mangalia, în  Parcul Cazinou din Eforie Sud și în Piațeta Cazinou din stațiunea Mamaia.

Sursa: https://www.gazetadenavodari.ro/fanfara-muzica-apelor-concerteaza-la-navodari

Comentarii
Activați notificările OK Nu, mulțumesc!