Chiar dacă sportivii care reprezintă orașul, cei de la C.S. Năvodari, s-au clasat pe locul doi, după ce au pierdut finala în fața celor de la Rugby Club Municipal Galați, fair-play-ul și competitivitatea au fost la ele acasă.
Stadionul Flacăra din Năvodari a fost gazda întrecerilor din etapa a III-a din Campionatul Național de Rugby în șapte rezervat echipelor din Divizia Națională de Seniori. Tribunele s-au umplut de suporteri năvodăreni, care au așteptat evoluția echipei gazdă. C.S. Năvodari a debutat cu un meci echilibrat, reușind să dispună de Știința Năvodari cu scorul de 19-14. A urmat apoi un meci de mobilizare generală din partea năvodărenilor care i-au spulberat pur și simplu pe jucătorii Centrului Național Olimpic de tineret cu un categoric 45 la zero.
Din păcate, însă jucătorii de la malul mării au pierdut finala în defavoarea celor de la Rugby Club Municipal Galați, după un meci foarte echilibrat, scor 14 la 12.
După acest meci, RCM Galați continuă să conducă clasamentul general de rugby în șapte urmată pe locul doi de C.S. Năvodari.
Sursa: http://www.tvlitoral.ro/navodari-gazduit-etapa-iii-din-campionatul-national-de-rugby-7/