Teatrul este una dintre cele mai apreciate arte. Micii actori de la Năvodari spun că acest mod de manifestare le-a intrat în sânge și așteaptă cu nerăbdare fiecare zi de repetiții. Tot ei spun că, indiferent câtă muncă este în spatele oricărui spectacol, merită sacrificiul.
Suntem în Năvodari. Este sâmbătă, este dimineață, iar acești elevi au început repetițiile. Sunt înscriți la cercul de Teatru și spun că săptămâna până la următoarea repetiție trece foarte greu. Este locul unde și-au făcut noi prieteni pe care mai apoi i-au transformat în membri unei noi familii. Andi este, probabil, cel mai tânăr actor în devenire de la acest curs, dar speră ca peste câțiva ani să fie aplaudat la scară largă pe marile scene.
Celorlalți mici actori li s-a alăturat și Robert. Este în clasa a X-a și a venit din proprie inițiativă.
Aici i-a întâlnit pe Ionuț, pe cele două Marii, dar și pe toți ceilalți care îi împărtășesc pasiunea. Ionuț este premiantul grupului. Maria spune că și-a dezvoltat abilitățile de a vorbi în public, iar cealaltă Maria spune că pregătirile pentru fiecare spectacol necesită multă muncă, însă aplauzele primite merită orice sacrificiu.
Actorii de la Năvodari se pregătesc acum pentru o nouă reprezentanție pe care vor să o pună în scenă în cel mai scurt timp.
Le urăm mult succes și invităm toți năvodărenii să vină să îi urmărească și să îi aplaude la fiecare spectacol pe care micii actori îl vor susține pe scena Casei de Cultură „Pontus Euxinus” din oraș.
Sursa: http://www.tvlitoral.ro/repetitii-pentru-un-nou-spectacol-la-navodari/