Zeci de străzi reabilitate, locuri de parcare şi noi parcuri. Termica Distribuţie Năvodari SRL, la ora bilanţului

Anul acesta, Termica Distribuţie Năvodari SRL a realizat diverse lucrări la infrastructura oraşului, punând astfel în practică proiectele administraţiei locale. Printre proiectele realizate în acest an se numără reabilitarea străzilor, înfiinţarea de noi locuri de parcare, amenajarea parcurilor, a locurilor de joacă şi a aleilor de promenadă. Totul în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă a locuitorilor oraşului Năvodari.

În cele de urmează, vom face o scurtă trecere în revistă a proiectelor duse la bun sfârşit de Termica Distribuţie Năvodari SRL şi autoritatea publică locală.

Spre exemplu, primăvara trecută, lucrătorii SC Termica Distribuţie Năvodari au asfaltat strada Nucilor. Recepţia lucrării a fost făcută la nivel de piatră spartă şi macadam, conform planului calităţii. De asemenea, au fost pavate trotuarele şi montate bordurile. Nu în ultimul rând, strada a fost lărgită pe porţiunea dintre Albinelor şi Biserica „Sfântul Nicolae“. Alte artere rutiere care au fost asfaltate, reabilitate şi amenajate de către angajaţii societăţii Termica Distribuţie Năvodari SRL în acest an sunt: D 25, strada Nuferilor, din apropierea pasajului CFR, strada Taşaul şi prelungirea ei, strada Plopilor, care a fost lărgită în zona Şcolii nr. 2, străzile D11 şi D15, situate în zona Depozitului 10. De asemenea, au fost executate lucrări de pietruire a mai multor străzi de pământ din oraşul Năvodari. Este vorba despre străzile Labirintului, Recoltei şi Sibioarei.

Noi locuri de parcare

Nu în ultimul rând, anul acesta, societatea Termica Distribuţie Năvodar SRL a amenajat o parcare peste drum de Şcoala Gimnazială „Grigore Moisil“. Primele lucrări au vizat lărgirea zonei, iar viitoarea parcare a fost pietruită, urmând ca, în viitorul apropiat, să fie turnat şi asfaltul. Locuitorii din zonă, dar şi cadrele didactice consideră realizarea unei astfel de parcări necesară, în condiţiile în care acest spaţiu se aglomerează frecvent, iar locurile de parcare sunt adesea insuficiente. Altă parcare a fost înfiinţată în spatele blocului G1 şi C5, între acest imobil şi blocul de garsoniere. Este vorba de aproximativ 75 de locuri de parcare. În trecut, în acel perimetru au fost garaje, iar acum aici se află noi locuri de parcare.

Tot în acest an, angajaţii Termica Distribuţie Năvodari SRL au finalizat lucrările de amenajare a două parcări noi, destinate proprietarilor de automobile din zonă. Vorbim despre cei care locuiesc în zona Punctului Termic nr. 7, situat pe strada Liliacului, şi a Punctului Termic nr. 1, situat pe strada Pescarilor. Aceştia au parte de locuri noi de parcare. Cele două parcări nou-înfiinţate au câte 60 de locuri şi vin în sprijinul posesorilor de autoturisme.

Noi parcuri şi locuri de joacă

O altă lucrare a constat în amenajarea unui parc, unde au fost amplasate o fântână arteziană, băncuţe, jardiniere, pavele. Parcul a fost creat în zona Punctului Termic nr. 4, la Creşa nr. 20. Astfel, locuitorii din zonă şi copiii de la creşă se vor putea relaxa, juca şi odihni în noul parc.

Proiecte viitoare

Potrivit directorului societăţii Termica Distribuţie Năvodari SRL, Marian Surdu, în viitorul apropiat vor intra în reabilitare mai multe străzi din oraş. „Urmează să fie executate lucrări de împietruire, asfaltare, bordurare, amenajare de trotuare pe străzile Câmpului, T3, T5, T7, Speranţei, Ceferistului“ a explicat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, directorul Marian Surdu. Mai mult, acesta a anunţat că are în vedere proiecte ambiţioase pentru anul viitor. „Ţinând cont de bugetul care va fi alocat, avem în vedere amenajarea de noi parcuri şi parcări în oraş, dar şi amenajarea tramei stradale. Ne dorim să amenajăm un parc în zona Bisericii «Sfântul Nicolae», un alt parc în zona H, dar şi un stadion mic lângă Sala de Sport“, ne-a dezvăluit directorul Termica Distribuţie Năvodari SRL.

Sursa: http://www.termicadistributie.ro/zeci-de-strazi-reabilitate-locuri-de-parcare-si-noi-parcuri-termica-distributie-navodari-srl-la-ora-bilantului/

Comentarii