Ziua Europei, sărbătorită la Năvodari

În fiecare an, pe 9 mai sărbătorim Ziua Europei. Evenimentul va fi marcat și la Năvodari, la Casa de Cultură „Pontus Euxinus”.

Reprezentanții Primăriei Năvodari vă așteaptă pe 9 mai, la ora 16,30, în foaierul instituției, pentru a sărbători împreună o zi a voinţei de solidaritate, a marii comunităţi din care fac parte toţi cetăţenii UE.

9 mai marchează momentul istoric în care a fost pronunțată declarația Schuman

În 1950, în cadrul unui discurs ținut la Paris, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile europene.

”Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă. Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice”, arăta atunci Robert Schuman.

S-a făcut astfel primul pas în direcţia creării Uniunii Europene, iar în  aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda.

În 1985, liderii Comunităţii Europene, întruniţi în cadrul summitului de la Milano, au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei.

În acest an, țările membre UE organizează la 9 mai activități pe tema „Europa în lume” – conferințe, concursuri, festivaluri de film și alte evenimente.

În 2017 s-au împlinit 10 ani de când și țara noastră  este membră a UE

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a avut loc la 1 ianuarie 2007, „moment de istorică însemnătate, care a marcat revenirea deplină în lumea democratică şi debutul participării României, ca stat membru UE, la procesul decizional european”, după cum preciza Ministerul de Externe de la București.

”Acest deceniu a reprezentat pentru România o perioadă fastă de modernizare și de dezvoltare socio-economică, de îmbunătățire a calității vieții cetățenilor români, de valorificare a integrării în Piața Unică Europeană. Experienţa de până acum relevă, totodată, existenţa, în continuare, de premise pentru o valorificare si mai eficientă a beneficiilor apartenenţei la UE”, mai arată MAE.

Comentarii